Păi, mă gândesc că dacă ar exista un set de reguli clare impuse (și, într-o lume ideală, unanim acceptate) ar fi extrem de simplu. Ar doar o chestiune de conformare simplă, de încadrare în limite. Transgresiunile ar fi vizibile, palpabile și într-o mare măsură corectabile. Ori aceste limite nu exista, sau mai bine spus lumea ideală nu se poate materializa, concretiza.

Trăim într-o lume a diversității indivizilor și, ceea ce este mai important, a diversității sistemelor de măsurare și a ierarhiilor valorilor. Da, trăim în democrație. Nu vreau să intru în subiecte ce ating teoria sistemelor sociale cu plusuri și minusuri, căci nu despre asta este vorba Ceea ce vreau însă este să încerc să îmi deslușesc în minte dacă democrația și libertatea ating fără a ieși din sfera normalului (de altfel și el relativ ) subiecte ca moralitatea sau conștiința.

Nu cumva extindem concepte doar pentru a ne scuza propria ignoranță ?

Nu cumva, în acest proces de reinterpretare a conceptului de democrație, căutăm portițe spre a demola barierele moralității și a bunului simt ?

Nu cumva, sub umbrela democrației și a libertății de cuget și simțire, sfărâmăm principii morale, ne călcăm în picioare triumfator semenii în numele unor valori pe care nu le înțelegem și cu care nu știm ce să facem ?

Aș spune că DA.

Și as mai spune că în goana asta nebună spre nicăieri ne strivim istoria și pe cei ce au clădit-o și ce este mai grav, faptul că în acest fel ne interzicem viitorul  fără a realiza că noi, la rândul nostru, suntem istorie pentru cei de după noi. Relativizând binele și răul, într-o ignorare totală a reperelor spirituale sau de familie, am pierdut un element esențial din sertarul instrumentelor de calibrare a propriului comportament. Am aruncat peste bord busola căci în numele libertății cine mai are nevoie de repere retrograde și învechite, și astfel, am devenit oameni moderni, liberi cugetători, bine ancorați într-o realitate în care singurul punct de stație suntem noi înșine. În acest tip de raportare chiar și punctele cardinale se relativizează.

Poate că așa este bine și, în numele libertății, în virtutea căreia și eu mă exprim astăzi, egocentrismul omului modern poate justifica orice. Mă întreb însă ce ne va împiedica peste un timp să ne ucidem între noi, să ne canibalizăm familiile și copiii având ca reper doar propriile opinii despre bine și rău, străjuite doar de legi făcute tot de noi și pentru noi.

Răspunsul este simplu și nu reprezintă doar o cugetare. Dacă doar din curiozitate și cu puțină înțelepciune ( caracteristică doar celor ce pot învața din greșelile altora) am putea privi în trecut ar fi lesne de constatat că de-a lungul istoriei toate aceste orori s-au întâmplat deja.

Și, dragii mei, istoria se repetă !

Din aceasta perspectivă a istoriei, pe care doar de dragul modernismului aș numi-o memorie colectivă, lucrurile ar deveni mai clare și, în mod uimitor, am constata că doar trecutul ne poate lămuri în totalitate viitorul.

Nu este desuet să vrei să iți cunoști istoria. Nu este desuet să îi tratezi cu respect pe cei ce au trăit-o. Sunt necesități impuse de evoluția umană căci ignoranța nu este decât o comoditate modernă, absentă din codul genetic al celui ce reprezintă homo sapiens. Evoluția însă nu și dacă spiritualitatea, condamnată într-atât de mult pentru reperele și limitele pe care le introduce, este acceptată doar de unii dintre noi (mai retrograzi) știința poate oferi același răspuns scepticilor. Fiecare ființa evoluează prin procesul de învățare iar pentru liber cugetători aș avea câteva întrebări simple. Care sunt instrumentele de analiza a informației de zi cu zi. Este oare viata fiecăruia din noi un nou Big Bang  ? Este oare fiecare individ capabil să își inventeze toate elementele necesare supraviețuiri de la zero ? Nici măcar “maimuțăreala” darwinista nu susține o asemeni ipoteză.

Revenind cu picioarele pe pământ din aceste sfere teoretice, în care recunosc, m-am avântat poate puțin prea mult, oricare ar fi credințele și cugetările fiecăruia dintre noi, un lucru este cert. Conștiința trecutului are o relevanta covârșitoare în însăși existența noastră atât ca indivizi cât și ca popor.

Am făcut acest preambul în speranța unei mai facile conștientizări a realității că marile concepte și principii universal valabile dau măsura demersurilor noastre ca oameni și ca popoare.

De regulă istoria mai puțin recentă se învață din cărți. Câteodată însă avem imensă șansă ca aceasta istorie să circule printre noi în memoria a unor oameni ce încă ne pot povesti pe viu despre ea.

Nu as vrea să vorbesc despre “Lecții de istorie într-o sută de ani” în cheia centenarului  caci acest concept a fost deja golit de conținut și tocit prin demersuri lipsite de substanța. Mai degrabă aș vrea să privesc acest proiect al Cameliei Moise (un excepțional regizor și unul dintre cei mai frumoși oameni pe care am avut ocazia să îi întâlnesc și cu care să lucrez)  din perspectiva umanității și a înțelepciunii, căci toți acești oameni ce au scris pagini de istorie cu sângele lor în apărarea identității noastre și a multor altor europeni, încă ne mai pot povesti din amintirile lor pe care le retrăiesc cu aceeași durere și emoție, ca și când totul s-ar fi întâmplat ieri.

Sunt oameni ce și-au petrecut propriul centenar deja trăind zi de zi cu amintirea durerii pricinuite de ororile războiului în care au pierdut părinți, frați și surori, camarazi de luptă, prieteni din civilie, iubiri împărtășite și neîmpărtășite și pentru care încă mai au lacrimi ce le curg pe obraz.

Este o poveste despre bărbații acestui neam ce au luptat pe front adesea desculți și neechipați, carne de tun în strategiile unor conducători dezumanizați și fără scrupule, oameni care au avut puterea să meargă mai departe și să pună umărul la reconstruirea unei țări distruse de război, care nu a apucat niciodată să le mulțumească așa cum se cuvine. Mai mult de atât pe o parte dintre ei i-a mai trecut odată și prin calvarul pușcăriilor comuniste.

Este un elogiu al curajului și patriotismului, un manifest împotriva urii și o chemare la înțelepciune, căci doar cu înțelepciune putem realiza că ceea ce a fost atunci cu siguranța va mai fi dacă noi vom continua să învățam doar din propriile greșeli și nu ne vom arunca privirea peste umăr la ceea ce au greșit cei dinaintea noastră.

Ascultați povestea lor și la final v-aș ruga să faceți un exercițiu.

Voi cei liber cugetători, închideți ochii și imaginați-vă la masă cu Generalul Năstase. Și, în acest moment încercați să îl convingeți că este modern să ne abandonam credința, că familia este doar un contract între două “persoane”, că ideea de mamă este relativă, ca și noțiunea de respect pentru părinți. Spuneți-i că este retrograd și învechit.

Spuneți-i ca “m..e PSD” este un slogan al oamenilor liberi moderni și culți. Spuneți-i că în Dumnezeu cred doar proștii și că mai degrabă ați da de mâncare la un câine (căci iubiți animalele), decât să dați 50 de lei la o familie de oameni săraci.

Spuneți-i ca este inutil și că poate, a trăit deja prea mult și că nu aveți nevoie de părerea lui despre nimic.

Și mai spuneți-i ca nu are pagină de Facebook !