Nu am vrut neapărat să creez o rimă. Nu am veleități de poet. Așa a ieșit…

Pesemne că-i bună comparația de sună atât de melodios. Se “pupă bine”, cum ar spune zidarul.

Am început cu o justificare a începutului de demers din remușcare. Am nominalizat o meserie deși putea fi oricare alta. Tocmai de aceea am să încep prin a spune că orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare.

Așa mi-a venit…

Nu știu câți dintre voi v-ați lovit mai recent sau mai puțin recent de nevoia urgentă de a apela la un meseriaș pentru vreo problemă casnică oarecare.

Știți procedura…

Întrebi în stânga, întrebi în dreapta, cauți de te spetești și în final ajungi față în față cu specialistul. Omul vine, evaluează situația, te scanează din cap pana în picioare, te disecă pe bucățele (evident punând deoparte ceasul, pantofii, hainele, mașina și diverse informații gen zona rezidențială, tip de locuință etc), după care începe evaluarea.

Fără excepție problema ta e gravă, adeseori imposibil de rezolvat, adică pe undeva la limita cunoașterii umane la scară globala. Evident ceva soluții “cutting edge” ar fi. Însă soluțiile le deține numai el.

În măsura în care verdictul implacabil dat cu atâta autoritate profesională de Nea Fane trezește o oarecare disperare imposibil de ascuns de grimasele de pe propria-ți față apar desigur soluțiile salvatoare.

În fine, că să nu mai lungesc agonia (căci persoanele traumatizate evită de regulă să retrăiască mental traumele), la un moment dat, marcat de o vadită stare de anxietate, vei ajunge să pui următoarea întrebare:

Cam cât credeți că ar putea costa toată treaba ?

Ei, fraților, aici discuția ajunge la un cu totul alt nivel.

Procedura standard prevede un moment de tăcere. Momentul poate să fie mai lung sau mai scurt, după caz. El este urmat imediat de o scărpinătura în creștet și câteva grimase care trădează în mod indubitabil frământarea interioara a profesionistului. Probabil în el se da o luptă (nu îmi este încă foarte clar între cine și cine sau între ce și ce).

Cert este că starea marcata de încărcătură emoțională se detensionează printr-un pufăit sau oftat adânc urmate de o bruscă relaxare similară aceleia din preajma găsirii unei soluții.

E clar….

Prețul nu poate să se nască brusc. Ar fi greu de suportat. Așa că soluția este din nou disecarea problemei. Probabil de aici și vorba aia din moși strămoși: “don’t bite off more than you can chew”. Mai pe înțelesul nostru, „puțin și des”.

Așa că omul începe enunțarea desfășurătorului de operații.

” Păi la un perete e de muncă, adică de luat materiale, mortar de făcut, cărămizi de sortat, de pus mortar pe cărămizi, de pus cărămizi una peste alta, aliniat etc etc. Si aici numai luam în calcul că doamne ferește de vreo de aliniere fără legătură cu meșterul evident, trebuie dărâmat tot și luat de la capăt. Ce să mai, o muncă mai ceva ca la canal pe vremea răposatului. În plus, în mod obligatoriu asta nu-i muncă de un singur om și, chiar și așa ar putea dura vreo 2-3 saptămâni, nemaivorbind de programul foarte încărcat.

Apoi vine prețul….

Restul e istorie.

Ei ce ziceți ? Recunoaște cineva procedura ?

E simplu …se numește tehnica “before & after”. Carevasăzică înainte și după sau, mai pe înțelesul tuturor, fără perete și cu perete. Evident descrierea procesului tehnologic ajută.

Acum, că să plonjam dintr-o cvasi ficțiune direct în realitatea asta tehnică ridicata, la rang de strategie de marketing (pe care eu personal o credeam apusă) am remarcat-o și prin breasla noastră mai deunăzi.

Cum adică fraților “before & after” ?

Înainte și după ce ?

Recunosc, prin etapa asta de imaturitate doar parțial justificată am trecut probabil și eu odată.

Din punctul de meu de vedere atât timp cat ai un “after” nu mai există niciun “before”. Imaginea finală este singura imagine existentă și este imaginea ce te reprezintă și îți poartă semnătura. Restul sunt materii prime.

Tot preambulul asta cu zidarul l-am făcut tocmai pentru a scoate în evidență inutilitatea și contraproductivitatea tehnicilor ieftine de umflare a prețului, pentru că da….asta este…o modalitate banală de exagerare a muncii depuse pentru a scoate un preț mai mare.

Să facem un mic exercițiu de imaginație adică să ne imaginăm cum ar arăta “before & after” în construcția de mașini sau poate televizoare….pai cum să arate decât piese. Sau poate ar fi mai interesant în agricultură ….înainte și după castravete, tomata, etc…

Ce trebuie să înțelegem, din punctul meu de vedere, este simplu. Lucrăm într-o industrie creativă (oricât de urât ar suna cuvântul industrie) și, spun asta pentru că producem imagine destinată vânzării.

Asta este realitatea.

Este adevărat, unii o facem mai bine alții mai puțin bine, dar asta este o chestiune ce ține de o altă latură a discuției.  Demersul nostru se concretizează astfel într-un produs, într-un pachet. De aceea nu putem și nu avem voie să îl spargem în bucăți. Nu există “before” așa cum nu există brut. Nu există nimic în afara de imaginea finala livrabilă și livrată clientului.

Să ne apucăm acum să marketam abilitățile noastre de editori presupune în mod clar și disponibilitatea de a livra imagini brute evident la un preț mai mic adică disperare.

Așadar, dragi colegi nu fiți disperați !

Păstrați-va prestanța profesionala și faceți-vă meseria atât cât puteți de bine, pentru fiecare client! Nu vă considerați nici cei mai buni și nici indispensabili by default.

Munciți mult și jucați cinstit !

Cat despre secțiunile “before & after” lăsați-le mai mult pentru cei ce curăță piscine. E mai nimerit. Si cu siguranță e mai de succes. Voi sunteți creatori și sper din tot sufletul “creativi”.